Actualitate

Prin RCA, despăgubiri pentru traume psihice

Prevederile noi legi care reglementează utilizarea polițelor RCA stipulează clar că victimele accidentelor rutiere pot primi despăgubiri și pentru traumele psihice, nu doar pentru celelalte probleme medicale ce decurg din nedoritul eveniment. Practic, legea la care facem referire este primul act normativ care face diferenţa între integritatea fizică şi cea psihică și în mod concret vor fi luate în seamă documentele pe care victima le va prezenta de la psiholog. Acestea vor fi luate în calcul la stabilirea despăgubirilor alături de probele medicale şi medico-legale.
Conform noii legislații, evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei persoanei prejudiciate. În ceea ce privește valoarea, aceasta va fi raportată la salariul minim pe economie de la data producerii accidentului.
„Este o evoluţie firească în a preţui omul şi prin prisma trăirilor lui, modul în care acea traumă psihică influenţează extrem de negativ victima unui accident. Este necesar să se înţeleagă starea de psiho-traumă“, explică psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.
Specialiștii spun că, în cazul victimelor, pot apărea probleme de natură psihică și la mult timp după producerea accidentului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co