Probleme pe rețea…
Seria evenimentelor neplăcute cauzate de lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare a municipiului Câmpina au determinat autoritățile locale să susțină, astăzi, o conferință de presă. Edilul-şef și viceprimarul au hotărât să facă sesizări către HidroPrahova şi firma executantă a lucrării. Zona cu cele mai mari probleme este bulevardul Carol I, unde lucrările trebuiau să se încheie de aproximativ o lună. Cu toate acestea, în zonă, încă se acționează, iar la sfârşitul săptămânii trecute, apa ţâşnea de pretutindeni şi era îmbibată cu petrol. În momentul de faţă, firma executantă a realizat doar 1,2 kilometrii din cei 28 care fac parte din proiect, iar termenul de execuţie este finalul anului 2015. În cazul în care lucrările nu se vor încheia la termen, Uniunea Europeană nu va mai da fonduri pentru acest proiect.



