Actualitate

Profesor arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Un magistrat de la Judecătoria Ploiești a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui bărbat acuzat de comiterea infracțiunilor de „agresiune sexuală” asupra unui minor și „purtare abuzivă”.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul în cauză este profesor de Educație Fizică la Școala Gimnazială Berceni. Autoritățile au demarat o anchetă amănunțită pentru a stabili toate circumstanțele în care au avut loc faptele.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală asupra unui minor și purtare abuzivă.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani din municipiul Ploiești, în perioada octombrie 2024-ianuarie a.c., ar fi agresat și ar fi avut un comportament abuziv față de doi minori.

În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, care a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unui minor și purtare abuzivă.

Reprezentanții unității de învățământ au declarat că vor colabora cu anchetatorii și că vor lua măsurile necesare pentru protejarea elevilor. Totodată, instituțiile responsabile analizează cazul pentru a preveni situații similare pe viitor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co