Proiect de dezvoltare
Luni, la Sinaia, a avut loc o întâlnire între conducerea Consiliului Judeţean Prahova şi primarii de pe Valea Prahovei, în cadrul căreia s-au analizat proiectele de dezvoltare ce au la baza fonduri structurale, precum şi alte finanţări. Dezbaterea s-a axat pe situaţia absorbţiei fondurilor europene în Sinaia, Buşteni şi Azuga, dar şi pe obiectivele care trebuiesc îndeplinite pentru a putea organiza în bune condiţii Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013. În ceea ce priveşte fondurile structurale, conform conducerii agenţiei de dezvoltare sud Muntenia, mai sunt fonduri care pot fi accesate, însă până acum oraşele nu au întocmit proiecte pentru a le putea obţine. Sinaia a întocmit un proiect privind reabilitarea infrastructurii publice urbane, care, dacă va fi abrobat, centrul staţiunii va fi remodelat. Primarul, Vlad Oprea, a precizat că se lucrează un proiect pe turism, însă presiunea financiară pentru bugetul local este foarte mare din cauza cofinanţării. Următoarea întâlnire a primarilor cu preşedintele consiliului judeţean Prahova va fi organizată în luna decembrie, tot la Sinaia.