Actualitate

Rădoi mizează pe dorinţa de revanşă

În octombrie 2018, preşedintele Federaţiei Românie de Fotbal, Răzvan Burleanu, venea zâmbitor la Ploieşti pentru meciul României cu Ucraina. În tribunele stadionului ,,Ilie Oană”, Burleanu, Stoichiţă şi fanii prezenţi la meci, trăiau intens şi erau convinşi că naţionala va merge la Campionatul European ,,sub 19 ani”. Însă de la eliminarea lui Moruţan totul s-a destrămat şi România a ratat calificarea primind două goluri pe final de meci. Dragomir, Băluță, Vlad și ceilalți ,,tricolori” au părăsit cu ochii în lacrimi arena ploieşteană în timp ce Ucraina a ajuns la Euro şi ulterior a devenit şi campioană mondială! A venit momentul unei noi confruntări cu ucrainienii iar câţiva din fotbaliştii români care au trâit drama de atunci îşi pot lua revanşa acum. Selecţionerul României, Mirel Rădoi, mizează pe dorinţa de răzbunare a băieţilor săi, acesta fiind unul din motivele pentru care eroul negativ de atunci, Moruţan, este printre jucătorii selecţionaţi. Meciul de la Ploieşti, de pe arena “Ilie Oană” va fi al doilea test extrem de important pentru noua generaţie de la tineret. Asta pentru că în prima etapă, România a pierdut în Danemarca şi nu îşi mai permite paşi greşiti. Astăzi, la casa de bilete a arenbei petroliste, s-au pus în vânzare tichete pentru disputa de mâine, de la ora 20.30. Intrarea generală costă 15 lei iar fanii naţionalei îşi pot achiziţiona bilete inclusiv mâine pînă la ora de start a partidei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co