Raţă ţine România în faţă!
Un voleibalist pasionat de corpul uman şi limba franceză a mărit şansele României de a se califica la Euro. Alex Rață are 17 ani şi visează să joace cu ţara sa la Campionatul European sub 20 de ani. El a fost printre cei mai buni jucători în meciul cu Suedia. Tricolorii au câştigat primul set, dar scandinavii au egalat. Însă Rață și colegii, susţinuţi şi de tricolore, nu au ţinut cont de răceala scandinavă și s-au impus cu 3-1, la general. Căpitanul tricolorilor este Ovidiu Darlaczi, de la campioana Tricolorul Ploieşti. Voleibalistul spune că a avut pulsul 120 împotriva scandinavilor, iar faptul că joacă în fief-ul său îi conferă încredere, dar are şi presiune. Naţionala masculină va juca, mâine seară, împotriva Austriei românului Bogdan Tănase. Câştigătoarele celor opt grupe preliminare vor promova direct la turneul final al Campionatului European, programat în luna iulie, în Olanda şi Belgia. Ocupantele poziţiei secunde se vor confrunta în runda a treia preliminară pentru celelalte două locuri disponibile la turneul final.



