Războiul doamnelor
Războiul doamnelor se duce în Prahova! Soția lui Crin Antonescu, ploieșteanca Adina Vălean, dorește un nou mandat în Parlamentul European. Contracandidată o va avea chiar pe Daciana Sârbu, soția premierului Victor Ponta. Aseară, Adina Vălean a venit în Ploiești pentru a sta de vorbă cu membrii organizației locale a partidului liberal. Ulterior, și-a prezentat activitatea pe care a avut-o până acum la Bruxelles. Director de campanie va fi doctorul Bogdan Nica, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului. Adina Vălean își va anunța oficial candidatura, în fața prahovenilor, pe data de 27 aprilie, la Ploiești, unde vor veni liberali din toată regiunea Sud-Muntenia care o sprijină pe aceasta în campanie.



