Actualitate

Reciclezi şi câştigi

O inedită campanie de reciclare a deşeurilor  electrice şi electocasnice a adus celor ce s-au decis să scape de vechiturile din gospodărie aparate noi-nouţe,în locul celor vechi. Acţiunea a fost coordonată de Asociaţia Română pentru Reciclare Rorec, o organizaţie non-profit, fondată de primii 10 mari producători europeni de aparatură electrocasnică, împreună cu autorităţile locale. Campania de colectare s-a desfăşurat în oraşele Băicoi, Plopeni şi comuna Păuleşti. Toţi deponenţii din campanie au participat la o tombolă prin intermediul căreia au fost acordate 45 de premii, constând în aspiratoare şi cuptoare cu microunde noi. Extragerea câştigătorilor a avut loc la sediul Primăriei Băcoi, de către primarul şi viceprimarul din localitate. La final, organizatorii s-au declarat mulţumiţi de succesul campaniei şi de faptul că s-a putut răsplăti efortul oamenilor de a duce aparatele defecte, în condiţii civilizate, la punctele de colectare.  Astfel de acţiuni, a anunţat ROREC, vor mai avea loc în judeţul Prahova în primăvara anului viitor, urmând să se pună la bătaie noi şi noi premii atractive.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co