17.252! Atâţia prahoveni erau în căutarea unui loc de muncă la sfărşitul lunii trecute, conform statisticilor de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova. Conştienţi că o calificare îi poate ajuta să-şi găsească mai ușor un job, mulţi dintre aceştia s-au înscris la cursurile de formare profesională puse la dispoziţia doritorilor, gratuit, de către AJOFM Prahova.
Începând de săptămâna viitoare, se deschid noi cursuri.
Persoanele interesate trebuie să ştie că se pot înscrie la aceste cursuri până în momentul în care se completează numărul de locuri disponibile. Înscrierile se fac la fosta şcoală de şoferi de pe şoseaua Vestului nr. 19, din Ploieşti.