Actualitate

Rednic caută alt căpitan

Geraldo a renunțat la banderola de căpitan al Petrolului. În semn de protest față de restanțele financiare pe care clubul le are față de el, a hotărât să nu mai aibă aceasta responsabilitate. El a luat decizia înaintea unui antrenament din Turcia anunțându-i pe toți de hotărârea luată. Situația a fost recunoscută și de antrenorul Mircea Rednic care a spus că trebuie să numească acum un alt capitan. Antrenorul a simțit că nici celorlalți fotbaliști nu le-a convenit gestul lui Geraldo, starea de nemulțumire fiind simțită și la antrenamente.

Marinescu și Astafei sunt fotbaliștii care pot prelua banderola, primul fiind singurul ploieștean din lotul de bază, iar celălalt foarte apreciat de suporteri. Pe lângă problemele de grup, staff-ul Petrolului se confruntă și cu problemele medicale. Filipe Teixeira a suferit o indigestie, iar Kristian Ipsa are probleme la gamba stângă.

Teixeira a revenit la singurul antrenament desfășurat în această după-amiază în timp ce Ipsa doar “a tras de fiare”. Și fundașul Fanchone trage de el să revină după accidentare. Francezul urmează un program special atât pe teren cât și în sala de forță, dar are șanse minime să joace în cele trei amicale din acest stagiu. În schimb, la maxim trebuie să fie mijlocașul ofensiv Ciprian Vasilache. Jucătorul de 31 de ani a jucat ultima oară în Coreea și trebuie să-l convingă, într-o săptămână, pe Rednic că merită să facă parte din “haită”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co