Rednic se întoarce la locul faptei
Mircea Rednic, fostul antrenor al Astrei şi al Petrolului, va reveni, pentru câteva ore, într-un loc unde a activat de-a lungul timpului. El vine în Prahova cu noua sa echipă, formaţia arabă Al Faisaly, pentru un meci amical!
„Puriul” a semnat în prima ligă din Arabia Saudită în această vară, alegând să pregătească sezonul viitor, care va debuta pentru el la sfârşitul lunii august, în România. Pentru completarea programului de pregătire cu meciuri amicale, Rednic a căutat adversare din zonă. Iar vineri, 3 august, echipa sa va juca cu „satelitul” Astrei, într-un meci programat pe stadionul din Strejnic.
Pentru echipa ploieşteană, pregătită de Adrian Senin, va fi cel mai important amical al verii. Mai ales că sunt aşteptaţi sub comanda sa şi câțiva jucători care fac parte din lotul lui Marius Măldărăşanu, dar care nu intră în calcule pentru partida de prima ligă, cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Dacă la astriști vor juca unii componenți din lotul echipei mari, la arabi vor evolua o serie de jucători străini. Columbianul Calderon, brazilianul Gustavo, portughezul Micael şi italianul Rossi, aceștia fiind vedetele saudiţilor.
Altfel, Astra 2 este foarte activă pe ”piața” meciurilor de pregătire. După testul cu „satelitul” prim-divizionarei FC Voluntari, pierdut la limită în fața ilfovenilor, astăzi, trupa lui Senin a avut un nou joc de pregătire, pe stadionul din „9 Mai”, cu gruparea județeană CS Cornu.