Actualitate

Rednic vrea sa plece

Mircea Rednic vrea sa se desparta de Petrolul. Astazi, el a avut o intalnire cu Andi Crangu, directorul executiv al clubului. Rednic si Crangu s-au vazut pentru a negocia rezilierea contractului cu patru etape inaintea finalului de campionat. “Puriul” a rabufnit iar dupa partida de la Galati. Desi nu a dat nume, a declarat ca un jucator pe care l-a bagat in repriza a doua a refuzat sa stea la bara de teama ca va pica poarta peste el! Mijlocasul Nepomuceno este cel la care antrenorul facea referire. Olandezul intrase in vizorul lui Rednic de etapa trecuta cand l-a acuzat ca, in ziua meciului, a trimis un sms conducerii prin care isi cerea salariul ca altfel nu poate sa joace. Nepomuceno a intrat si la Galati dar si “in gura” antrenorului, care l-a criticat pe el dar si pe alti jucatori deoarece sunt concentrati si plang doar atunci cand nu-si primesc banii. Este rusinos sa faci egal cu o echipa retrogradata si jucatorii lor sa fie mai ambitiosi decat ai nostri, a spus “Puriul” dupa partida. Petrolul va juca, etapa urmatoare, pe teren propriu cu Universitatea Cluj, iar acest meci si celelalte ramase pana la sfarsit pot fi pregatite de secundul Vali Sinescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co