Actualitate

Regele Mihai, 95 de ani de istorie

Casa Regală a României se pregătește intens pentru evenimentele publice dedicate aniversării Majestății Sale Regelui Mihai 1, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Din program face parte și expoziţiei de fotografie „Regele Mihai, o copilărie fericită”, de la Castelul Pelişor. Vernisajul va avea loc luni, 24 octombrie, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu, în Holul de Onoare al Castelui Pelişor. Expoziţia cuprinde imagini inedite din copilăria Regelui, care provin din trei colecții importante: colecția de familie a cunoscutului fotoreporter interbelic Iosif Berman, arhiva Casei Regale și Biblioteca Academiei Române. Și tot luni, 24 octombrie, la Peleș va avea loc o ceremonie de decorări. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, o serie de personalități și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, din țara noastră și de peste hotare. Marți, 25 octombrie, la reședința privată din Elveția, Majestatea Sa Regele Mihai I va aniversa împlinirea vârstei de 95 de ani alături de Alteța Sa Regală Principesa Elena și de Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co