Actualitate

Regina Ana a încetat din viață!

Zi tristă pentru Casa Regală a României. Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață astăzi, într-un spital din Elveția. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges.

Mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Conform cu tradiția Funeraliilor Regale din țara noastră, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi, pentru o zi, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. Ultimele Funeralii Regale din țara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co