Regula celor 60 de minute
“Mai mult de 60 de minute pe zi pentru activitate fizica si mai putin de 60 de minute pentru televizor, computer si jocuri video”. Acesta este sloganul asociatiei 4 Young din Ploiesti care isi doreste sa promoveze sportul in randul tinerilor din dorinta ca acestia sa nu fie afectati de boli de nutritie ca diabetul, care a inceput sa faca din ce in ce mai multe victime in Romania. Proiectul numit Regula celor 60 de minute vrea sa dezvolte mai multe retele si parteneriate la nivel comunitar prin care sa se promoveze programe ce au ca scop asigurarea unei vieti independente si reducerea nevoii de servicii de îngrijire pe termen lung. Scopul proiectului este cresterea calitatii vietii tinerilor cu diabet si obezitate din judetul Prahova si tocmai de aceea, specialistii asociatiei au chemat mai multe persoane cu astfel de probleme sa faca sport in sala Leonard Doroftei din Ploiesti. Bugetul necesar pentru implementarea proiectului se ridica la aproximativ 152.250 de lei. Cu acesti bani ar putea fi ajutati multi tineri cu obezitate sau care deja au diabet. In plus, voluntarii sustin ca sportul te ajuta sa-ti faci si prieteni. In Prahova sunt inregistrati 29.692 de diabetici din care 11.497 in mediul rural, iar restul in mediul urban. Cu toate acestea, in judetul nostru nu exista un Centru de recuperare a diabetului unde pe langa medicatie si dieta , pacientii sa beneficieze si de consiliere privind activitatea fizica adecvata starii lor si chiar de activitati fizice de grup.