Sport

Respectul, mai important ca rezultatul

Handbalistele Ploieștiului și-au respectat blazonul. Au arătat încă o dată că sunt profesioniste, respectă competiția dar ele nu au parte de același tratament. Din partea clubului, a primăriei dar și a Federației. Sunt neplătite de luni de zile și au evoluat doar cu șase jucătoare senioare, în condițiile în care Dinu și Bozovic, au revenit după accidentări grave. În aceste condiții au jucat cu ambiție fiind la un gol distanță de un rezultat nesperat. CSM-ul a pierdut, 25-26, în fața Zalăului dar pe final putea egala. Însă arbitrii Drăghici și Drăguț au fost drăguți cu oaspetele, vulcanicul Gheorghe Tadici punând, permanent, presiune pe fluierași. La final, zgâriate și cu tricourile rupte, ploieștencele erau dezamăgite și poate pentru câteva dintre ele a fost ultimul meci la Ploiești.
Tadici, antrenorul Zalăului, cunoaște situația de la CSM. El susține că a avertizat clubul ploieștean, de la începutul anului, să nu facă pfa-uri sportivilor deoarece sunt ilegale dar conducerea clubului chiar a obligat sportivii să-și facă acestă formă de plată. Tadici este convins că acest campionat nu se va termina cu același număr de echipe din cauza problemelor financiare.
Directorul clubului, Cezar Stoichiciu, și consilierul sportiv al primarului, Vivi Răchită, au urmărit o singură repriză. La partidă au fost spectatori puțini dar multe persoane cunoscute. Handbalista Alina Moroianu dar și fosta jucătoare Andreea Dospin, soția astristului Junior Morais fiind împreună cu copilul. La fel și petrolistul Claudiu Tudor iar în tribună a mai fost zărit și Iulian Bădescu, fostul primar al orașului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co