Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Retrogradare versus promovare

Aerostar Bacău-Petrolul sau retrogradare versus promovare. Duminică, pe terenul moldovenilor, se vor confrunta două formații cu obiective diferite. Petrolul trage să ajungă pe loc promovabil, fiind la trei lungimi de o poziție fericită, în timp ce Aerostarul vrea să scape din zona fierbinte a clasamentului ocupănd, momentan, locul doi al retrogradării. În turul campionatului, pe ,,Ilie Oană”, gruparea ploieșteană reușea cea mai categorică victorie de pînă acum, 5-0, cu Aerostar. Starul partidei de atunci a fost căpitanul Marinescu, autorul unei triple, secondat de Lumu și Cruceru. Ultimii doi nu mai sunt însă Marinescu trebuie să conducă, din teren, echipa spre o nouă victorie. El și ceilalți colegi vor da peste Ciocălteu și Ichim, foști jucători la Ploiești, dar și peste antrenorul Florin Bratu. El și Gigi Mulțescu s-au înfruntat ultima oară în prima ligă cănd erau la Dinamo respectiv Astra. Mulțescu a avut căștig de cauză așa cum își dorește să aibă și pe terenul moldav. În această săptămănă experimentatul antrenor a încercat să antreneze lotul într-un stil căt mai ofensiv, dar caută soluții și în defensivă. El vrea să mai aducă un fundaș central fiind nemulțumit de unii jucători de pe acest post, dar poate aduce numai liberi de contract. Un astfel de apărător, grecul Sarris, are probleme musculare și sunt șanse mici să facă deplasarea la Bacău. Așa cum se întămplă și cu portarul Bolboașă, victima unei accidentări la mănă. Lotul Petrolului va pleca măine dimineață, cu autocarul, spre Moldova și după ce vor ajunge acolo Mulțescu își va scoate echipa la antrenament. Petrolul va avea și susținerea fanilor care se vor deplasa la meci cu trenul, microbuzul și mașinile personale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co