Actualitate

Revelion fără ruşi pe Valea Prahovei

S-a încheiat „exodul” moldovenilor, ruşilor şi ucrainienilor, pe Valea Prahovei. Deşi mâine seară se sărbătoreşte Revelionul pe rit vechi, turiştii nu s-au înghesuit să petreacă la munte trecerea dintre ani. În staţiuni, hotelierii au lansat pachete speciale pentru vecinii de peste Prut, însă cererile au fost foarte puţine. S-au făcut câteva rezervări, însă nu mai vorbim ca la Crăciun de grupuri organizate. Patronii unităţilor de cazare din Sinaia spun că anul acesta turiştii care petrec sărbătorile pe stil vechi s-au limitat la o singură vacanţă, cea de acum o săptămână. Majoritatea solicitărilor pentru pachetele de Revelion au fost înregistrate la ieşirea de pe Valea Prahovei, adică în staţiunea Predeal. Aici, aproape 35% din locurile de cazare sunt rezervate, iar turiştii au preferat apartamentele de lux, care costă în jur de 450 de lei pe noapte. În aceste tarife sunt incluse orele de schi, spa-ul şi accesul la piscină. Chiar dacă nu au avut cereri pentru Anul Nou pe rit vechi, hotelierii din Sinaia, Buşteni şi Azuga spun că se pregătesc să întâmpine la finalul acestei luni un nou val de turişti. Între 29 ianuarie şi 6 februarie este programată vacanţa elevilor, iar foarte mulţi părinţi au făcut rezervări, deoarece îşi vor aduce copiii la schi.httpv://www.youtube.com/watch?v=SDIEU05w1fQ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co