Revoluția din interior
Comandorul în rezervă Alexandru Popa, cel care a pilotat elicopterul soților Ceaușescu, a scris o carte în care evocă întâmplările din decembrie 1989. Autorul a venit să prezinte cartea în Prahova, simțindu-se foarte apropiat de acest județ. Alexandru Popa a fost cel care i-a dus cu elicopterul la Târgoviște pe soții Ceaușescu, unde au fost împușcați, iar ulterior le-a transportat trupurile neînsuflețite la București. În carte sunt descrise, în detaliu, ultimele clipe din viața celor doi și atitudinea lor din momentul în care au aflat ce-i așteaptă. Cei prezenți la lansare au apreciat vizita și cartea comandorului. În sala Bibliotecii Județene “Nicolae Iorga” au fost prezenți și alți foști militari, care au acceptat să își spună părerea despre evenimentele din zilele Revoluției. Pentru prima dată, cartea oferă opiniei publice descrierea unor misiuni de zbor cu elicopterul, efectuate de familia prezidențială, dar și tabieturi ale acesteia.



