Românii vor acasă
În ultima vreme se pune tot mai mult accent pe reîntregirea ținutului românesc. Acest lucru se reflectă și în cadrul Universității Populare de Vară Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. În această sesiune, mai mult ca niciodată, se discută despre românii de peste granițe. Nu doar România tânjește după meleagurile sale și după poporul pe care l-a avut cândva. Românii de pretutindeni își doresc să fie acasă, acolo unde le este, cu adevărat, locul. De-a lungul timpului, Guvernul Iugoslav, iar mai apoi cel sârb, a ignorat minoritățile din țara lui. Acum, însă, de când se dorește ca Serbia să adere la Uniunea Europeană, lucrurile par să se schimbe. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Războaiele Balcanice, prin urmare cursurile Universității Populare de Vară se bazează pe evocarea întâmplărilor de atunci. Pacea de la București a reprezentat un moment de afirmare internațională pentru România. După aceea, a urmat Primul Război Mondial, când cele două tabere, atât Antanta, cât și Puterile Centrale, au încercat să atragă țara noastră de partea lor. Guvernul de la acea vreme, prin I.C. Brătianu, a știut să își negocieze intrarea în război, pe baza unor convenții care prevedeau dreptul României de a-și anexa teritoriile din Austro-Ungaria, adică Transilvania și Bucovina.



