S-a votat bugetul
Ieri seara a fost momentul în care Consiliul Local Câmpina a adoptat bugetul local pentru anul 2010, în cadrul unei şedinţe extraordinare. Cel care a prezentat propunerile pentru proiectele prin care vor fi cheltuite cele 94,5 milioane de lei vechi, a fost primarul Horia Tiseanu. Printre altele, edilul şef a spus că este pentru prima dată când 25% din bugetul municipiului este compus din fonduri europene, atrase prin programe post aderare. Un moment interesant al şedinţei de consiliu a fost acela în care Horaţiu Zăgan, singurul consilier PSD prezent în sală, a spus, ca părere personală, că este de acord cu bugetul propus de primar şi că orice fel de amendamente sunt strict politice. Dacă de la PSD doar Horaţiu Zăgan a fost în sală pentru a vota bugetul, cei doi penelişti, Elvis Arghir şi Enache Dragomir, au venit cu mai multe amendamente şi sugestii în ceea ce priveşte modul în care ar trebui cheltuiţi banii câmpinenilor. Numai că, atunci când a venit momentul votului pentru amendamente, acestea au fost retrase. La final, proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate, având doar două modificări, propuse de membrii PDL.