Sport

S-au găsit bani și pentru box

Pentru prima oară în acest an boxerii seniori de la CSM Ploiești se bat într-o competiție oficială. De astăzi și până duminică, Brăila găzduiește finalele Campionatelor Naționale pentru cei mai mari dintre pugiliști. Deși sezonul intern al boxului este la final, va fi prima întrecere oficială la care participă sportivii CSM-ului. Până acum, din cauza lipsei banilor, ei au ratat dispute importante cum au fost Cupa României, Centura de Aur și Centura Transilvaniei. În orașul de la Dunăre, antrenorii Titi Tudor și Adrian Pârlogea merg la luptă cu patru sportivi. Ionuț Petre, Gheorghe Alexandru, Cristian Bancu și Tiberiu Purcoi se vor lupta la tot atâtea categorii. Conform maestrului Titi “Prosop” o asemenea deplasare costă peste 4000 de lei iar banii au fost dați de la clubul municipalității. Maestrul ploieștean spune că importantă este doar participarea de data aceasta. În primul rând pentru că, din cauza lipsei banilor, n-au beneficiat de cantonament și sparring-uri de pregătire care să-i țină în priză astfel că șansele la medalii sunt reduse. În plus, neînscrierea în competiții de mai multe ori poate atrage amenzi din partea Federației Romăne de Box. În partea cealaltă, la CS Petrolul, situația financiară este mai echilibrată însă clubul nu beneficiază de boxeri seniori. Astfel, antrenorul Ion Moroiță a reactivat o veche cunoștință. După doi ani de zile, Georgian Popescu va încrucișa din nou mănușile. Popescu va concura la categoria 81 de kilograme fiind cel mai cunoscut nume care se va bate în disputa brăileană. El este fost component al naționalei României cu care a participat la Olimpiada, din 2008, de la Beijing, unde a obținut locul 5.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co