S-au simplificat lucrurile!
Vești bune venite din partea polițiștilor. Ușor, ușor se pare că scăpăm de birocrație. Nu mai este nevoie să bateți drumul până la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție, cum ar fi cazier judiciar, avize, atestate, cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de mail. Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România. În vederea facilitării procedurii, persoanele care doresc să transmită dovada plății amenzilor de circulație sunt rugate să anexeze și copia scanată a procesului verbal de constatare a contravenției. Adresa de email este ijpprahova@gmail.com