Sa faci liceul in… America
Cum ar fi să poți studia un an de liceu în… America? Și totul nu pe banii părinților, ci pe cheltuiala guvernului Statelor Unite ale Americii. Această oportunitate este valabilă pentru toți elevii de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a care pot primi o bursă gratuită de studii prin programul FLEX – Future Leaders Exchange Program.
Acest program este derulat de Ambasada Statelor Unite în România și Ministerul Educației, alături de American Councils for International Education. Multe licee au fost anunțate despre aceste oportunități astfel încât elevii să aibă ocazia să studieze peste Ocean.
Dar, chiar dacă studiile sunt gratuite, elevii și părinții trebuie să cerceteze bine oferta înainte pentru a vedea ce cheltuieli personale le revin. Elevii interesați își pot depune online candidaturile până la data de 16 octombrie. Mai multe detalii pot fi obținute și la adresa romania@americancouncils.eu.