Șah și robotică, față în față
La Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” a avut loc recent o lecție deschisă inedită, care a adus față în față inteligența umană și cea artificială. Evenimentul a fost rezultatul colaborării dintre tinerii șahiști ai Clubului Sportiv Petrolul Ploiești, coordonați de Constantin Țurlea, și elevii pasionați de robotică de la Școala Internațională Spectrum Ploiești, sub îndrumarea profesoarei Tuba Guner.
În cadrul întâlnirii, echipa de robotică a demonstrat capacitățile tehnologiei moderne, prezentând un program impresionant de inteligență artificială aplicată în proiecte educaționale. Tinerii șahiști, la rândul lor, au explicat tainele gândirii strategice, subliniind importanța logicii, anticipării și creativității pentru succesul în șah.
Un moment spectaculos a fost întâlnirea simbolică dintre robotul construit de elevi și un robot de șah, un gest care a captivat publicul și a stârnit entuziasm. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune practică la mese de șah, unde pasiunea pentru cunoaștere și tehnologie a continuat să se împletească într-o atmosferă prietenoasă.
Succesul acestei lecții deschise a condus la demararea unui parteneriat educațional între cele două instituții, care va promova pe viitor demonstrații interdisciplinare și activități menite să conecteze gândirea strategică cu tehnologiile moderne, oferind elevilor oportunități unice de învățare și dezvoltare.



