Șanse reale la Turneele finale
Echipele de baschet feminin junioare ale CSM Ploieşti au şanse reale de participare la Turneele finale ale campionatului acolo unde speră la un loc pe podium. Însă toate acestea țin de decizia pe care Federaţia Română de Baschet o va lua cu privire la acest sezon. Echipa de baschet sub 14 ani este ca şi calificată pentru Turneul final, iar fetele cu un an mai mare aşteaptă ultimul turneul al sezonului regulat pentru a da „bătălia” decisivă cu CSŞ 5 Bucureşti. Antrenoarea Loredena Munteanu a declarat pentru siteul oficial al clubului municipal că sunt în pericol de a încheia un an de muncă fără a culege roadele. ”Dacă mi s-ar spune că putem juca un turneu final chiar şi în luna august, aş fi de acord, pentru că e normal să avem un clasament după un an de antrenamente şi jocuri. Dacă nu vom avea această şansă, nu avem ce face, urcăm în vârstă şi ne păstrăm obiectivele de performanţă pentru sezonul următor”, a declarat Loredana Munteanu. Și la baschet s-a adoptat „moda” antrenamentelor online, componentele ambelor grupe fiind „convocate” zilnic la şedinţe de pregătire coordonate de antrenorul secţiei de atletism a clubului, Robert Munteanu, după consultări cu cele două antrenoare. Chiar şi antrenorii au tot timpul câte ceva de învăţat, Loredana Munteanu şi Corina Savu au participat, în ultima săptămână, la două întâlniri online cu lectori ai Colegiului Central al Antrenorilor de Baschet.