Actualitate

Sărbătoare în staţiunea Buşteni

Ziua Naţională a României a fost marcată si în Buşteni cu depuneri de coroane şi slujbe religioase la statuia caporalului Constantin Muşat. Conducerea administraţiei locale s-a pregătit de sărbătoare încă de săptămâna trecută, când a arborat drapelele naţionale pe străzile din oraş şi la cele mai importante instituţii. Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de persoane, în frunte cu reprezentanţii primăriei, au mărşăluit pe centrul oraşului. De la eveniment nu au lipsit nici turiştii, care s-au adunat pentru a sărbători ziua naţională alături de autorităţi. Statuia unde au fost depuse coroanele de flori este ridicată în memoria lui Constantin Muşat, căzut la datorie în primul război mondial. Deşi devenise invalid de război, caporalul a refuzat să fie clasat şi a cerut să fie trimis din nou pe front. Monumentul îl reprezintă  într-o ipostază istorică, aruncând grenada cu mâna ce-i rămăsese teafără.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co