Sarbatoare la gradinita Floare de Colt
Ieri, prichindeii de la Grădiniţa Floare de Colţ din Sinaia au avut parte de o zi specială. Conducerea unităţii le-a pregătit cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, o serie de surprize. La eveniment au fost invitaţi părinţi, bunici, dar şi reprezentanţii autorităţilor locale. Curtea grădiniţei a devenit neîncăpătoare. Pe scenă copiii au cântat, au dansat şi au spus poezii, în aplauzele celor mari. Toată lumea a participat şi la un picnic. S-au încins grătare, s-au servit prăjituri, răcoritoare şi vată pe băţ. Cei mari au putut admira şi expoziţiile realizate de prichindei. Obiectele lor au fost scoase la vânzare, iar cu banii strânşi conducerea grădiniţei le va face mai multe surprize preşcolarilor.
Părinţii şi bunicii au fost impresionaţi de activităţile organizate dla Grădiniţa Floare de Colţ. Mulţi copiii au primit şi premii din parte conducerii, ca urmare a rezultatelor bune obţinute la diferite concursuri.
De surprize au avut parte şi preşcoalarii care în acest an vor merge în clasa I. Au primit bilete de voiaj cu destinaţia şcoala primară.
Evenimentul i-a bucurat pe micuţi şi i-a emoţionat pe părinţi. După desfăşurarea spectacolelor, s-a stat la ierbă verde, iar prichindeii s-au distrat în locurile de joacă.
httpv://www.youtube.com/watch?v=cSX5LS_7kRs