Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Scandal în gara din Buşteni

Scandal zilele trecute la Gara din Buşteni între reprezentanţii administraţiei locale şi conducerea CFR. Autorităţile locale au constatat că lucrările la calea ferată sunt realizate defectuos, iar din această cauză, mai mulţi localnici au rămas izolaţi de oraş. Nemulţumirile au apărut din pricina unor reabilitări  a tronsonului de cale ferata pe sectiunea Campina – Predeal, de aproximativ 175 milioane euro, finantate de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei. După ce au primit sute de reclamaţii de la cetăţeni, edilii s-au deplasat la faţa locului pentru a vedea care este de fapt situaţia. Aici, surpriză! Au constatat că zona a fost efectiv modificată, fără ştirea lor. Autorităţile spun că din cauza lucrărilor prost efectuate, maşinile nu mai pot circula prin acea zonă. Astfel, oamenii trebuie să ocolească zeci de kilometri pentru a putea ajunge la casele lor, iar cei care au mici afaceri în acele cartiere sunt în pragul falimentului, deoarece clienţii nu pot ajunge la ei. Autoritatile spun ca firma constructoare isi bate joc de fondurile primate si cer o ancheta la ministerului transporturilor. Linia nou construita a fost acoperita cu un strat de pietris pentru ca circulatia masinilor prin zona sa poata fi reluata. Firma constructoare a fost amendata cu un milliard si jumatate de lei vechi pentru ca a intarziat lucrarile si a modificat zona. Conducerea primăriei spune că va continua să aplice sancţiuni, până când problemele vor fi remediate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co