Actualitate

Scandal în Liga a III-a: Meciuri trucate, jucători anchetați

La 25 februarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au efectuat 34 de percheziții domiciliare într-un dosar penal privind înșelăciuni în domeniul pariurilor sportive. Acțiunile s-au desfășurat în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și în municipiul București.

Ancheta vizează persoane dintr-un club de fotbal și persoane aflate în legătură cu acesta, inclusiv jucători, care ar fi acționat coordonat pentru influențarea rezultatelor unor meciuri din Liga a III-a. Rezultatele erau cunoscute și prestabilite, astfel încât pariurile plasate online sau în agenții păreau legale, însă foloasele obținute au fost nejustificate, estimate la aproximativ 840.000 de lei.

Pentru completarea probatoriului, 21 de persoane au fost conduse la audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din Serviciul pentru Acțiuni Speciale Prahova, polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor județene, precum și al Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești. Federația Română de
Fotbal a oferit sprijin prin Departamentul de Integritate.

Toate persoanele implicate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co