Scene de groază în Ploiești: copii obligați să cerșească de propriii părinți

Trafic de minori și exploatare prin cerșetorie – este acuzația extrem de gravă care planează asupra mai multor persoane din județele Prahova și Dâmbovița.
Polițiștii de la Crimă Organizată Ploiești, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descins la adresele suspecților și au descoperit o rețea care ar fi folosit copii, unii de doar 7 ani, pentru a cerși în stradă.
Anchetatorii susțin că, în cursul acestui an, cinci adulți – printre care se află chiar părinții unora dintre victime – ar fi exploatat opt minori în municipiile Câmpina și Ploiești.
Cei mici erau transportați zilnic în diverse zone aglomerate, unde erau obligați să cerșească, indiferent de condițiile meteo. Adulții le indicau exact unde să stea, cum să abordeze trecătorii și le luau apoi banii obținuți.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 8.800 de lei, 3.500 de euro și mai multe documente relevante pentru anchetă.
Trei persoane au fost reținute – doi bărbați și o femeie – iar alte trei se află sub control judiciar. Astăzi, procurorii au cerut arestarea preventivă a celor reținuți.
Șase dintre copiii exploatați au fost preluați de Protecția Copilului Prahova și plasați într-un centru specializat.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Ploiești.