Școala ”ignoranței”
120 de copii de la școala specială numărul 1 din Ploiești învață în condiții greu de imaginat. Unitatea de învățământ a fost mutată în urmă cu câțiva ani într-o fostă școală generală de la marginea orașului. Așa că acum copiii sunt nevoiți să lupte cu boala dar și cu condițiile din școală. Igrasia este peste tot, iar acum, colac peste pupăză clasele au fost comasate. Părinții copiilor sunt disperați și nu stiu încotro sa o apuce. La școală micuții se îmbolnăvesc, iar acasă nu pot primi ajutorul de specialitate absolut necesar. Mulți dintre ei își aduc aici copiii de la zeci de kilometri depărtare. Reprezentanții Consiliului Județean Prahova, institutie care are în patrimoniu această clădire, dau asigurări că situația va fi rezolvată cât de curând. Cât despre părinți, aceștia sunt deciși să organizeze un miting de protesc în cazul în care situația nu va fi remediată.



