Se lucrează pentru… vouchere de vacanță
Veste bună pentru bugetarii care așteaptă să plece în vacanță fără a scoate bani din buzunarele proprii. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat astăzi, la Parlament, că proiectul de ordonanță de urgență privind voucherele de vacanţă care ar urma să fie acordate este în faza de avizare la ministere, urmând a fi adoptat de Guvern în curând.
Voucherele de vacanţă vor fi acordate, de la 1 iulie 2017, pe suport electronic și vor fi nominale. Atenție, conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind acordarea tichetelor de vacanţă, persoanele care îşi îl vând altora sunt pasibile de amenzi ce pot echivala cu până la 14 salarii minime brute. Proiectul de ordonanță este postat în consultare publică pe site-ul Ministerului Turismului.