Se salta masinile

De zeci de ori autorităţile câmpinene au declarat public că maşinile care sunt parcate pe bulevardul central şi au lipite pe geamuri afişe de vânzare… vor fi săltate. Cele mai multe dintre persoanele care aveau astfel au autoturisme parcate în zona de la Ceas au înţeles că a trecut vremea glumelor. Altele nu! Ca de exemplu proprietarul unui Golf 3, care a avut surpriza să constate că maşina îi este săltată.
Pentru ca maşină să ajungă pe platforma a fost nevoie ca agenţii comunitari să primească ceva ajutor de la cei de la circulaţie, pentru oprirea circulaţiei.
Intervenţia angajaţilor firmei din Ploieşti, care se ocupă cu ridicarea maşinilor, nu a fost pe placul multor câmpineni care treceau prin zonă. De ce nu se face această operaţiune noaptea? Chiar trebuie oprită circulaţia?
Şi, parcă pentru a veni în sprijinul celor aflaţi pe trotuare, a apărut şi o ambulanţă, care mergea cu un pacient către spitalul din Ploieşti. A trebuit să găsească o rută ocolitoare.
Şi toată această agitaţie din cauza proprietarului unui autoturism expus la vânzare pe bulevardul central. Un proprietar care nu a înţeles că acest lucru a fost interzis printr-o hotărâre a Consiliului Local Câmpina. După aproximativ 20 de minute Volkswagen-ul a ajuns pe platformă şi a luat drumul către sediul Poliţiei Comunitare. Acolo unde proprietarul a mers pentru a-şi plăti „datoriile”.
Abia apoi traficul pe bulevardul Carol I a fost reluat. Spre bucuria celor care au fost nevoiţi să aştepte minute bune din cauza unui şofer care consideră că zona de la Ceas este târg de maşini.
httpv://www.youtube.com/watch?v=Qp-b_mEIXFc