Sport

Semnături importante

FC Petrolul a mai obținut două semnături. Portarul Mirel Bolboașă și mijlocașul Alexandru Ciocălteu sunt cei mai noi “lupi” din “haită”. Ambii jucători au tangențe cu cea mai importantă gruparea prahoveană. Bolboașă a mai făcut parte din lotul petrolist în perioada iunie 2014 – februarie 2016. Apărătorul de 28 de ani a evoluat puțin având în vedere că a avut o concurență mare cu Pecanha și Cobrea. Acum este posibil ca portarul de 1.90 să devină titularul din poartă. El a fost ultima oară la ASA Târgu-Mureș și la o zi după ce a împlinit 28 de ani, Bolboașă a semnat un contract pe două sezoane. Pe aceași perioadă a fost convins să-și pună semnătura și mijlocașul Alex Ciocălteu. Jucătorul prahovean de 27 de ani, născut la Sinaia, are prezențe în liga întăi, pentru FC Brașov, iar ultima dată a evoluat, în liga secundă, la Dunărea Călărași. Cele două achiziții vin într-o zi foarte importantă pentru club. Conform celor de la telegrama.ro, în această seară, se va oficializa relația din FC Petrolul și compania care finanțează echipa. Reprezentanţii formației ploieștene, președintele de onoare Mircea Dridea, președintele clubului, Cristi Vlad, și antrenorul Octavian Grigore, sunt la București. Ei vor oficializa parteneriatul cu firma care are grijă, financiar, de Petrolul și care sprijină echipa încă de la începutul anului. Conform unor surse bugetul clubului pentru sezonul 2017-2018 va fi de jumătate de milion de euro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co