Actualitate

Separatoare de sens pe DN1

De astăzi, pe D.N. 1, de la ieşirea din Ploieşti până la Comarnic a început montarea  unui separator de sens. Acesta va ajuta la reducerea accidentelor rutiere atât de des produse în zonă. În urma efectuării unei analize privind riscul rutier în perioada 2005-2009, pe D.N. 1 E – 60, drum naţional şi european ce reprezintă principala rută de legatură între Muntenia şi Ardeal, s-a constatat faptul că artera are o capacitate depăşită de preluare a fluxului de autovehicule, înregistrându-se un trend ascendant al evenimentelor rutiere cu consecinţe deosebit de grave. De cele mai multe ori, accidentele se petreceau ca urmare a intrării pe contrasens a celor care pierdeau din diferite cauze, controlul volanului. Încă din 2007, poliţia prahoveană a făcut nenumărate demersuri pe lângă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale dar abia acum s-a făcut ceva. În perioada 2005-2009, pe D.N. 1, exact în această bucată au avut loc 562 accidente rutiere, dintre care 332 grave şi 230 uşoare, soldate cu decesul a 197 persoane, 290 răniţi grav şi 604 răniţi uşor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co