Actualitate

Serbările Toamnei, un fiasco?

La conferinţa de presă, organizată la sediul PSD, din Câmpina, pe lângă probleme legate de politica naţională, au fost ridicate şi probleme legate, într-un fel, sau altul, de politica locală. De exemplu, Mihaela Neagu Petrovici, vicepreşedintele filialei câmpinene, a vorbit despre gafele prezentatorului, care, printre altele, l-a numit pe primar „stăpânul oraşului”. Un alt aspect pe care consilierul local PSD a vrut să-l aducă în atenţia ziariştilor a fost acela al caracterului de iarmaroc al festivalului, care nu are nimic de-a face cu ceea ce s-a dorit iniţial, la prima ediţie a festivalului. Printre cei care s-au declarat nemulţumit de calitatea spectacolului din centrul municipiului a fost şi senatorul Georgică Severin, care a numit-o pe artista din Serbia… cântăreaţă de bar. Pe final, senatorul a vorbit despre modul în care festivalul era organizat atunci când de el se ocupa Jenica Tabacu, prin comparatie cu ceea ce s-a întâmplat acum. Chiar dacă totul a fost făcut pe bani mult mai puţini.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co