Și-a scos mașina din service, iar pe drum aceasta a luat foc
Bogdan Păun a plecat cu mașina dintr-un service aflat în Câmpina, ieri, în jurul prânzului. Voia să ajungă acasă, în comuna Valea Doftanei. La nici două ore, în zona Lunca Mare, autoturismul a luat foc. Sistemul electric s-a blocat, iar șoferul nu a mai putut deschide ușile. Norocul lui a fost că avea un geam lăsat jos. A ieșit pe geam, iar focul s-a extins rapid. A folosit mai multe extinctoare, de la șoferii care au oprit, dar flăcările nu au putut fi stinse. La recomandarea polițiștilor, șoferul a încercat să ia legătură cu cei de la service, dar nu a avut succes. Și-a adus singur mașina acasă, iar acum o are în curte. După cum se vede în imagini, este daună totală. Bogdan Păun vrea banii plătiți pe manoperă, 2.200 de lei, și contravaloarea mașinii, un Mercedes din 2002, care l-a costat 5.000 de lei. Am încercat și noi să luăm legătura cu patronul acestui service. Nu ne-a răspuns la telefon, și nici la mesaje, iar când am ajuns la sediu, angajații nu au dorit să facă declarații. Neoficial, ne-au spus că șoferul s-a grăbit să scoată mașina din service, deși i-au spus că ar mai fi ceva probleme. Dacă e normal să-ți ia mașina foc după ce tocmai ai plecat din service, asta rămâne să decidă judecătorul. Șoferul păgubit va deschide proces penal împotriva firmei. Trece peste faptul că era să moară, ars de viu în mașină, el dorește doar să-și recupereze paguba.



