Actualitate

Şi alţi copii au primit cadouri!

Pe 30 septembrie s-a încheiat Campania „Educaţie înseamnă viitor” iniţiată de VP TV alături de Ziarul Valea Prahovei şi Radio Best FM. La Câmpina, timp de o lună, oamenii au venit să se intereseze de cazurile prezentate şi să aducă haine şi rechizite pentru micuţii care nu au cu ce să meargă la şcoală. Cadourile au fost multe astfel încât, după rezolvarea cazurilor din acest an, rechizite au primit şi unele dintre familiile sărace pe care le-aţi cunoscut anul trecut. Familia Duţu din Câmpina are patru copii, dar bani prea puţini ca să le ofere tot ce au nevoie la şcoală. Oamenii buni au ajutat şi în acest an. Numai datorită dumneavoastră visurile tinerilor prind, încet, contur… „Toată lumea are nevoie de aceste ajutoare pentru şcoală. Ne sunt de folos! Vă mulţumim pentru campania de la Valea Prahovei Tv”, a spus bucuroasă mama copiilor, Maria Duţu. În afară de copiii familiei Duţu au mai primit rechizite şi cei şapte copii ai Lilianei Catrina, dar şi băieţelul Denisei Comăniţă. 24 de copii, de la grădiniţă până la liceu, pot merge cu capul sus la şcoală, pentru că au caiete pe bancă, au cu ce să-şi scrie temele şi pot să înveţe în condiţii normale, aşa cum fac colegii lor şi asta datorită dumneavoastră! Pentru succesul campaniei în Câmpina mulţumim sponsorilor: Noroc Bun Plus – Valentin Dumitrescu, Virgil Guran – PNL Câmpina, Floricon Salub, Călin şi Natalia Toma, Ilie Colorian – PNL Breaza, Auraş Chivu – UNPR Câmpina, Ovix Instal, Top Quard, Autogara Câmpina, Fundaţia Amus, Miuţa Mocanu, SC Umeraşe Ser-Viz SRL – Elia Morotti, Fundaţia Macsim – Roxana Oprea, Mihaela Chirică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co