Simulare de inundaţie la Sinaia
Sirenele au sunat astăzi la Sinaia să anunţe o inundaţie produsă de râul Prahova în zece gospodării din oraş, situate în cartierul Cumpătu. Din fericire, totul a fost doar un exerciţiu al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Sinaia. Imediat ce a fost anunţat dezastrul, a fost întreruptă alimentarea cu gaze şi curent a zonei, apoi jandarmeria montană a intervenit pentru salvarea persoanelor accidentate, care au fost transportate cu ambulanţa la spital. Exerciţiul a fost o provocare pentru participanţi. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă este pregătit pentru intervenţie în caz de dezastre, este părerea viceprimarului. Asemenea exerciţii care urmăresc gradul de pregătire al autorităţilor locale în caz de dezastre au loc din trei în trei ani.