Sinaia pe bicicletă
Bicicliştii amatori, dornici să îmbine plimbarea în aer liber, cultura şi istoria şi-au dat întâlnire la Sinaia. Sub sloganul „Hai cu noi să descoperim Sinaia pe bicicletă”, pasionaţii sportului pe două roţi au pedalat două zile pe două trasee tematice diferite de circa 3-4 ore fiecare, iar mișcarea și informația au făcut front comun. Dacă sâmbătă, plimbarea a avut loc pe străzile mai puţin cunoscute din Sinaia şi a fost povestită istoria caselor vechi şi frumoase, duminică participanţii au descoperit obiectivele turistice şi culturale ale Sinăii.
„Sinaia pe bicicletă” este la prima ediţie. Prin acest eveniment, organizat de asociaţia Adevăraţii Veloprieteni şi Primăria Sinaia, participanţii au descoperit Sinaia de astăzi, cât şi pe cea de altădată.