Actualitate

Slalom printre şanţuri

Atenţie, pericol de accidente! Cu aceste cuvinte ar trebui să fie întâmpinaţi călătorii care ajung cu trenul în Buşteni. Nu de alta, dar totul arată ca un mare şantier şi îţi trebuie ceva îndemânare ca să poţi trece de pe peron în gară. Oamenii spun că au parte numai de surprize neplăcute pe garniturile CFR. Se circulă cu restricţie de viteză pe Valea Prahovei din cauza lucrărilor, iar întârzierile depăşesc de cele multe ori 30 de minute. Odată ce răsuflă uşuraţi că au ajuns la destinaţie, turiştii întâmpină alte probleme: şanţurile, pereţii înalţi şi fiarele dintre linii. Staţiunea Buşteni mai este cunoascută şi sub denumirea de Poarta Bucegilor, deoarece, de aici, pornesc zeci de trasee destinate iubitorilor de drumeţii. Ei bine, înainte de la pleca pe munte, turiştii îşi pot face încălzirea încă din gară. Şi ne mai întrebăm de ce în alte staţiuni turismul merge bine pe tot parcursul anului, iar toate locurile arată impecabil. Lucrările la staţia CFR din Buşteni au început de mai bine de doi ani şi ar trebui să fie finalizate la sfârşitul aceestui an. Se înlocuiesc atât şinele vechi, cât şi peroanele, iar călătorii trebuie să se obişnuiească încă de aici cu escalada.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co