Soluții anti-zgomot în Ploiești: antifonarea blocurilor și a străzilor
Traficul rutier rămâne principala cauză a nivelului ridicat de decibeli din orașul Ploiești, arată ultima hartă a zgomotului realizată de Regia Autonomă de Servicii Publice. Cele mai zgomotoase zone sunt Centura de Vest și Centura de Est, precum și marile intersecții din oraș, aflate în Bulevardul Independenței, Bulevardul Republicii și intersecția de la Caraiman. Soluțiile cu aplicare rapidă pentru reducerea poluării fonice, susține conducerea RASP, sunt antifonarea blocurilor, prin folosirea de termopane de antifonare cu 3 și 4 celule, și utilizarea unei structuri asfaltice fonoabsorbante la reabilitarea străzilor. Potrivit șefului RASP, pe lângă traficul rutier, Ploieștiul, în special zona de Vest este poluat fonic și de trenurile care trec prin Gara de Vest, dar și de avioanele de la Aeroclubul din Strejnic. În cazul Aeroclubului, rezolvarea ar fi respectarea unor ore de liniște, practicate și în cadrul asociațiilor de proprietari, în care să nu se zboare. Potrivit hărții de zgomot, anul trecut 6.600 de ploieșteni erau supuși unui nivel de zgomot de peste 70 de decibeli, 70 fiind limita maximă admisă de lege.