Spectacol aviatic la Strejnic
Zboruri în formație, lupinguri desenate pe cer cu fum și parasutiști care au făcut salturi purtând steagul național. Asta au urmărit sâmbătă, la Strejnic, miile de pasionați ai aparatelor de zbor și ai acrobațiilor aeriene, care au fost prezenți la un miting aviatic de zile mari. Cei mai încântați de spectacol au fost copiii. Impresionantul spectacol a ținut cu sufletul la gură toți privitorii. Nimeni nu știe, însă, că în spate stau zeci de ore de antrenamant și mulți bani. Atât parașutismul, cât și pilotajul sunt sporturi costisitoare, dar practicanții sunt convinși că merită fiecare leuț. Pentru obținerea autorizatiei de pilot privat sunt necesare 45 de ore de zbor. O singură oră costă aproximativ 150 de euro. Piloții spun, însă, că frumusețea zborului face ca pilotajul să fie un lucru ușor pentru ei.Toți cei care au venit la mitingul aviatic au fost nevoiți să devină și ei acorbați. Nu în aer, ci pe sol. Coloana de mașini s-a întins atât pe Centura de Vest a Ploieștiului, cât și pe DN1A până la Strejnic.