Actualitate

Spectacol inedit la Cota 2000

Spectacol, sport extrem şi adrenalină la cea de-a treia ediţie  a Festivalului Winter Air Sports din Sinaia. După succesul ediţiilor anterrioare, organizatorii şi-au propus ca şi anul acesta să adune pe Platoul Bucegi, la Cota 2000 zeci de kiteri, într-o competiţie inedită pentru pasionaţii sporturilor extreme. La concurs a participat şi Marius Duţă, românul care a reuşit imposibilul: sub ameninţarea armei, s-a paraşutat de la numai 150 de metri înălţime dintr-un avion. Deşi a trecut prin clipe de coşmar, tânărul de 33 de ani, nu rămas cu sechele. Din contră! După câteva zile de la incidentul din care a reuşit să scape nevătămat, braşoveanul s-a dat cu parapanta. Spune că această pasiune este ca un drog, de care nu poţi scăpa niciodată. Prietenii şi cunoscuţii abia aşteptau să-l întâlnească. Fiecare a vrut să ştie cât mai multe amănunte despre ziua în care a reuşit să scape cu viaţă din avionul deturnat de un terorist deasupra Portugaliei. Peripeţia paraşutistului s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute într-un avion închiriat de o persoană care dore să facă poze. În aer, însă, bărbatul a scos arma. Vroia să deturneze avionul peste un cartier. Braşoveanul a fost obligat să sară de la o altitudine foarte mică. A folosit paraşuta de rezervă, în speranţa că va avea o şansă….şi saltul i-a reuşit. Marius Duţă este instructor de paraşutism şi  deţine recordul mondial la saltul din balon cu parapanta. În 2006, tânărul a uimit toată ţara când a sărit de la 11 mii de metri altitudine, iar acum a reuşit din nou să impresioneze cu reuşita lui. A sărit de la 150 de metri şi scăpat cu viaţă, deşi altitudinea minimă pentru o paraşutare este de 1200 de metri. Concursul de la Cota 2000 reprezintă încă o provocare pentru sportiv. Cei care vor să-l privească pe Marian, dar şi pe ceilalţi 30 de concurenţi, sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă în Sinaia, la Festivalul Winter Air Sports.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co