Spitalul Câmpina păstrează toate paturile
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a adus în discuţie, în cadrul videoconferinţei cu autorităţile judeţene şi managerii de spitale, din data de 16 ianuarie, faptul că în unitățile din ţară ar trebui redus numărul de paturi. Acesta le-a dat şi un termen limită managerilor, 25 ianuarie fiind data până la care aceştia trebuie să comunice situaţia din fiecare unitate medicală. În Câmpina, deja s-a făcut o estimare. În aceste condiţii, în cadrul Spitalului Municipal Câmpina paturile vor rămâne la locul lor. Ca în oricare spital şi la Câmpina există secţii care sunt intens solicitate. Cu toate acestea, în cadrul unităţii spitaliceşti din muncipiul Câmpina nu există cazuri în care pacienţii să stea doi într-un pat.



