Actualitate

Stan trebuie să vină cu alt tehnician

Marius Stan a primit undă verde să conducă Petrolul. Dacă până acum Stan se plângea că nu este lăsat să-și facă treaba, în urma ședinței de astăzi el a primit ”mână liberă” din partea lui Mădălin Mihailovici, partenerul-finanțator al clubului.
În cursul dimineții a avut loc o întâlnire de analiză tehnică a parcursului echipei în prima jumătate a campionatului Ligii a 2-a. Pe lângă reprezentanții partenerului finanțator, la confruntare a mai participat și antrenorul Flavius Stoican. Cu această ocazie, Stoican și-a prezentat demisia solicitând, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, fără alte obligații financiare. Stoican a spus că a luat această hotărâre pentru ca echipa să scape de presiune, iar venirea unui alt staff tehnic să aducă o altă stare de spirit grupării petroliste. În aceste condiții, președintele Stan trebuie să găsească în doar trei zile un nou antrenor care să ducă Petrolul pe locurile promovabile. Pe lista lui Stan se află și Costel Enache, antrenor liber de contract, și despre care președintele a spus că este un nume ”de luat în seamă”. Sâmbătă, 14 decembrie, va avea loc ședința Adunării Generale a Asociaților și cu această ocazie Marius Stan va trebui să prezinte noul antrenor. Tot cu acest prilej conducerea clubului a stabilit o întrevedere și cu suporterii echipei pentru a discuta pe marginea ultimelor evenimente de la club.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co