Start „The Best” ediția a III-a
S-a dat startul celei de-a III-a ediții a concursului interșcolar „The Best”, organizat de Televiziunea regională VPTV! Nu mai puțin de 28 de instituții de învățământ liceal s-au înscris în competiție. Aseară, a avut loc prima preselecție, la care au participat echipele colegiilor naționale “Jean Monnet”, „I.L. Caragiale”, ambele din Ploiești, și „Dimitrie Cantemir” din Breaza. Toate cele trei echipe au obținut intrarea în competiția propriu-zisă. Preselecțiile vor continua în platoul VPTV până pe 22 octombrie. Câștigători ai primelor două ediții, elevii de la Colegiul Național „Jean Monnet” le-au urat succes tuturor participanților. Concursul interșcolar „The Best” este organizat de Televiziunea regională VPTV, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Prefectura Prahova și Camera de Comerț și Industrie Prahova.



