Stație de alimentare a mașinilor electrice în buricul Ploieștiului
De astăzi, conducătorii de autoturisme electrice și hybride își pot încărca mașinile chiar în centrul Ploieștiului.
La intrarea B din sediul Palatului Administrativ a fost montată o stație de alimentare a acestor tipuri de autovehicule.
Stația este o donație către Consiliul Județean Prahova.
La inaugurare sa, Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean a făcut și o demonstrație.
El a alimentat prima mașină electrică a Consiliului.
Autoturismul a fost achiziționat prin programul “Rabla Plus” și a costat 35 de mii de euro, dintre care 10 mii au reprezentat subvenția acordată din partea Ministerului Mediului.
Toader a făcut inclusiv un drive test.
Concluzia – mașina, ca și stația, funcționează impecabil.