Stop cerșetorilor
Să oprești mașina la semafor în Ploiești a devenit un adevărat chin. Asta dacă te raportezi la cerșetorii și parbrizarii care pândesc intersecțiile, în așteptarea așa-zișilor clienți. Numai că au devenit din ce în ce mai agresivi, iar oamenii legii degeaba îi adună și îi amendează – tot acolo se întorc. Chiar astăzi, Poliția Municipiului Ploiești a desfășurat o acțiune în acest sens. Nu a trecut o oră, până când polițiștii au săltat șase persoane din intersecțiile orașului. Ele au fost duse la Secția 4 de Poliție pentru audieri, fiind cercetate pentru cerșetorie. Ploieștenii au început să circule cu teamă prin unele zone. De cele mai multe ori, preferă să facă un ocol decât să oprească în intersecțiile în care cerșetorii și parbrizarii fac legea. De departe cea mai cunoscută și mai temută dintre aceste persoane este o fată cunoscută cu numele de Marghioleasa. Reacțiile ei sunt de-a dreptul agresive atunci când șoferii nu îi dau niciun ban. A fost demarată o campanie pe una din rețelele de socializare, pentru a trage un semnal de alarmă autorităților cu privire la această cerșetoare. Secția 4 a înregistrat, în ultima perioadă, două dosare penale și aproximativ 100 de amenzi pe numele parbrizarei. În mai puțin de o zi, pagina Stopmargioleasa a strâns aproximativ 300 de like-uri.



